Cu pumnii strânși: povestea adevărată a unui bully pe care nimeni nu-l mai credea recuperabil

Daniel Zaccaro avea zece ani când și-a ratat visul. La propriu. Un șut pe lângă bară într-un meci de juniori la Inter Milano, și totul s-a terminat. Nu pentru că antrenorul l-ar fi scos din echipă în acea zi, ci pentru ce a urmat în mașină, pe drumul spre casă. Tatăl lui, Lorenzo, un om care nu știa să vorbească decât prin sentințe, i-a spus: „Nu vei face nimic bun în viață. Ești un zero." Daniel avea zece ani. A înghițit în sec și s-a uitat pe fereastră. Nu a plâns, nu în fața tatălui său. Ar fi atras și mai multe insulte. Cartea „Cu pumnii strânși. Cum am devenit un bully și cum am încetat să mai fiu unul", scrisă de Andrea Franzoso și publicată de Editura DPH în traducerea lui Sorin Curț, pornește de la acea scenă și reconstruiește, pas cu pas, drumul unui copil care nu s-a născut agresiv, dar care a învățat să fie. Și apoi, mult mai greu, a învățat să nu mai fie.

În practica mea de psihoterapeut, întâlnesc frecvent copii și adolescenți care poartă urme invizibile ale bullyingului — răni care nu se vindecă de la sine și care, neadresate, se adâncesc cu fiecare an. De aceea, consider că apariția în limba română a cărții Cu pumnii strânși de Andrea Franzoso reprezintă un moment semnificativ pentru instrumentarul nostru de prevenire și intervenție. Ceea ce face această carte cu adevărat valoroasă este perspectiva pe care o oferă. Majoritatea resurselor despre bullying se adresează victimelor și pe bună dreptate. Dar prea rar ne întrebăm ce se întâmplă, de fapt, în mintea și în sufletul celui care agresează. Povestea lui Daniel Zaccaro nu glorifică violența și nu caută scuze, ci face ceva mult mai important: arată că în spatele fiecărui comportament agresiv există o suferință neexprimată, un copil care nu a știut cum să ceară ajutor, spune Andreea Goliță, psihoterapeut sistemic acreditat internațional în Terapia Centrată pe Emoții.

Cartierul, familia, furia

Daniel a crescut în Quarto Oggiaro, un cartier de la periferia Milanului pe care localnicii l-au numit ani de zile „ghetou". Părinții, Rita și Lorenzo, veniseră din Puglia. Se certau aproape zilnic, iar cele mai grele dispute aveau loc la cină. Pentru Lorenzo, nimic nu era vreodată suficient de bun - nici mâncarea, nici copiii, nici viața pe care o duceau. Era un om care pretindea ultimul cuvânt în toate și care exercita un control absolut asupra familiei. Înainte de a lua vreo inițiativă, trebuia cerută permisiunea lui. Chiar și după separarea părinților, chiar și după condamnare, umbra lui a continuat să apese. Daniel n-a vorbit niciodată deschis despre ce se întâmpla acasă. A făcut însă altceva: a luat toată furia aceea neexprimată și a scos-o afară — la școală, pe stradă, pe oricine avea ghinionul să fie în calea lui.

De la bully la jefuitor de bănci

La gimnaziu, suspendările s-au adunat repede. A agresat colegi, a inundat băile școlii, a lipit cu adeziv un băiat în fața clasei în timp ce ceilalți râdeau. Nu erau „glume proaste", erau acte de violență pe care nimeni nu reușea să le oprească. Și care au săpat adânc în încrederea pe care o primise inițial Daniel pentru că era unul dintre copiii isteți, cu rezultate bune la școală.

Apoi anturajul s-a schimbat: băieții din cartier cu care Daniel a început să viseze la mai mult: haine mai frumoase, mașină... Lucruri de neatins. Aproape pe nesimțite au venit apoi jafurile. Jafuri armate, la bănci. Daniel și cel mai bun prieten al său, Maxim, intrau cu cuttere și cagule, urlau la casieri, goleau seifurile. Aveau sub optsprezece ani. Și-au cumpărat un Smart de mâna a doua, au condus fără permis prin cartier cu muzica la maximum. Se simțeau invincibili. Deși Daniel știa că, într-o zi, toate acestea se vor sfârși.

Arestarea și singurătatea

Poliția a venit într-o dimineață obișnuită. Daniel avea hanoracul pe el și o pungă de hârtie cu câteva lucruri. Sora lui, Lucia, îl privea din pragul ușii cu ochii sticloși. I-a dat un sărut pe obraz și a plecat fără cătușe, escortat de doi carabinieri.

La Beccaria, penitenciarul de minori din Milano, Daniel a intrat cu aerul pe care îl știa cel mai bine, cel de dur. A refuzat să vorbească cu educatoarea, a refuzat grupurile, a refuzat orice semăna cu o regulă. Chiar dacă șansele de a se reabilita venea una după alta, Daniel le refuza cu încăpățânare. Nu pentru că nu ar fi vrut o viață mai bună, ci pentru că pur și simplu nu credea că poate să se schimbe.

Oamenii care au contat

Povestea lui Daniel nu este povestea unui singur salvator. Este povestea unei rețele de oameni, imperfecți, fiecare în felul lor, care, pe rând, au refuzat să renunțe la el. A fost Serafina, psihologul din închisoare, cea care l-a învățat să pună cuvinte pe ce simte.

A fost Alex, un coleg de penitenciar care citea romane. A fost brigadierul Stara, care a creat programul de muncă la Beccaria, un om simplu, calm, care le dădea sarcini, le cerea responsabilitate, îi trata ca pe oameni capabili. A fost Don Claudio, capelanul, care nu l-a salvat prin predici, ci prin prezență. Gătea cina cu el, se uita la filme pe Sky noaptea târziu, vorbeau despre fotbal și mașini. Comunitatea lui, Kayrós, avea porțile mereu deschise: dacă băieții voiau, puteau fugi. Ceea ce Daniel a și făcut până la un punct.

A fost Fiorella, cea care l-a încurajat să-și reia studiile. A fost educatorul Serriconi, cu care la început se ciocnise. Și au fost iubirile de adolescent, de tânăr. Marika, căreia i-a frânt inima de mai multe ori. Dulina, care l-a părăsit când era în închisoare. Zahra - iubirea care a venit după, care l-a așteptat, care a stat cu mama lui în serile cele mai grele, care l-a iertat și pe care apoi tot a rănit-o. Și Chiara, de la universitate, cea pe care a descris-o drept „un înger", o fată liniștită, exact opusul lui, care l-a ajutat să descopere că poate fi iubit și pentru cine este, nu pentru cine pretinde că e.

Cât de greu este, de fapt, să te schimbi

Cartea nu ascunde recidivele. Daniel a fugit de două ori din comunitatea unde avea un regim mai lejer. S-a bătut, a amenințat cu sticle sparte, a fost transferat în penitenciarul de adulți din Catania, apoi readus la Milano. A creat „regate" în Beccaria, cu feudali și slugi. Schimbarea nu a fost un moment. A fost un proces de ani, cu căderi repetate, cu oameni care au rămas când alții plecau, cu cărți citite în celule, cu conversații la miezul nopții, cu infinite gânduri.

Psihoterapeutul Andreea Goliță subliniază de ce perspective ca aceasta lipsesc din conversația despre bullying: „Majoritatea resurselor despre bullying se adresează victimelor, și pe bună dreptate. Dar prea rar ne întrebăm ce se întâmplă, de fapt, în mintea și în sufletul celui care agresează. Povestea lui Daniel Zaccaro arată că în spatele fiecărui comportament agresiv există o suferință neexprimată, un copil care nu a știut cum să ceară ajutor. Din perspectivă terapeutică, traseul lui Daniel ilustrează un mecanism pe care îl observăm constant în practică: furia ca răspuns la durere. Cartea demonstrează un adevăr pe care noi, terapeuții, îl repetăm mereu: copiii nu sunt «răi», copiii sunt răniți. Iar diferența o face prezența unui adult care alege să creadă în ei chiar și atunci când ei înșiși au încetat să o facă."

Un fenomen european

În Italia, „Ero un bullo" a depășit zece reeditări, a câștigat Premiul Minerva pentru Literatură pentru tineri și a fost adaptată într-un spectacol de teatru prezentat în peste o sută de școli într-un singur an școlar. Este folosită ca instrument de educație civică și a generat dezbateri la nivel național.

Autorul, Andrea Franzoso, este el însuși un om care știe ce înseamnă curajul. Fost ofițer al carabinierilor, a denunțat în 2015 cheltuielile abuzive ale președintelui Ferrovie Nord Milano, un gest care i-a costat locul de muncă, dar care a contribuit la adoptarea primei legi italiene de protecție a avertizorilor de integritate. Astăzi se dedică educației civice și scrie cărți ancorate în povești reale.

Absolvirea

În 12 februarie 2020, Daniel purta un costum albastru, cămașă albă și cravată burgundie, asortată cu coperta tezei. În sală erau toți: Rita, Lucia, Don Claudio, Fiorella, Zahra, avocatul Ranieli, fosta procuroare Fiorillo care venise special de la tribunal. Seara, întins în pat, Daniel a citit mesajele de felicitare. Apoi s-a gândit la tot drumul parcurs. Iar a doua zi, Don Claudio l-a sunat: „Caut un educator pentru grupa de băieți mai mici. Nu se întâmplă să fii disponibil? Și apoi, cel mai important: ar trebui să antrenezi și echipa noastră de fotbal." Daniel Zaccaro, băiatul etichetat drept „irecuperabil", a revenit pe teren. De data asta, de partea cealaltă.

Autorul și cel care a inspirat romanul - Daniel Zaccaro

Ce impact are la clasă această carte

„Ca profesor cu mulți ani de experiență la catedră, pot spune că bullyingul este una dintre cele mai dificile provocări cu care ne confruntăm în școli. Nu pentru că nu îl vedem, ci pentru că, de cele mai multe ori, nu avem timpul sau instrumentele potrivite ca să îl abordăm cu elevii într-un mod în care mesajul să ajungă, cu adevărat, la ei. De aceea, când am citit "Cu pumnii strânși", am simțit că țin în mâini exact genul de resursă de care aveam nevoie.

Cartea funcționează la clasă dintr-un motiv simplu: poți rezona cu povestea, te poți identifica cu protagoniștii. Copiii simt imediat diferența dintre o lecție teoretică despre „ce nu trebuie să faci” și povestea unui băiat ca ei, care a făcut greșeli și care a avut puterea să se schimbe. Daniel Zaccaro nu este un personaj de ficțiune construit ca să predea teorie. El a trăit consecințele propriilor alegeri și cu sprijinul unor adulți care au crezut în el, a reușit să își rescrie povestea. Acest lucru îi face pe elevi să asculte, să întrebe, să își facă o părere proprie.

Ca instrument pedagogic, cartea deschide mai multe direcții de lucru: discuții despre presiunea grupului și nevoia de apartenență, despre violența domestică și impactul ei asupra copiilor, despre diferența dintre a judeca pe cineva și a încerca să înțelegi ce l-a adus în acel punct. Am observat că, în general, după o lectură de acest gen, elevii încep să vorbească despre lucruri pe care, de obicei, le țin pentru ei: despre ce simt când sunt martori la un act de agresiune, despre propriile lor momente de furie, despre adulții care i-au ajutat sau care au lipsit în aceste momente-cheie, la școală sau acasă, explică Magda Cojocea, profesor pentru învățământul primar și cofondatoare a Asociației Europene a Profesioniștilor în Educație - EDUMI.

***

„Cu pumnii strânși. Cum am devenit un bully și cum am încetat să mai fiu unul" de Andrea Franzoso (traducere: Sorin Curț) este publicată de Editura DPH în cadrul proiectului „Puterea literaturii europene pentru copii în prevenirea bullyingului", cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă. Toate titlurile din proiect pot fi consultate la www.edituradph.ro/antibullying.