Interviu Brigitte Kolloch & Elisabeth Zöller: Talismanul curajului – o poveste despre bullying și puterea interioară a copiilor

Interviu Brigitte Kolloch & Elisabeth Zöller: Talismanul curajului – o poveste despre bullying și puterea interioară a copiilor

Prima zi la o școală nouă poate fi grea. Pentru Laura, eroina cărții Talismanul curajului, este chiar mai mult de atât: colegii Sofia și Bogdan nu o acceptă, iar orele devin o provocare zilnică. Fără prieteni și fără sprijin, fata se simte singură și copleșită. Dar, ajunsă acasă, mama ei îi oferă un „talisman al curajului” – o piatră specială, care capătă o semnificație profundă. Din acel moment, Laura începe să privească lumea altfel.

Scrisă de Brigitte Kolloch și Elisabeth Zöller, cartea este o poveste emoționantă despre bullying, excludere și forța invizibilă pe care un copil o poate descoperi în sine. Printr-un limbaj accesibil și ilustrații calde, Talismanul curajului devine o resursă valoroasă pentru dezvoltarea emoțională a celor mici, în familie, la grădiniță sau la școală.

Am stat de vorbă cu cele două autoare despre cum s-a născut această poveste, de ce bullyingul tăcut este greu de recunoscut și ce putem face, ca adulți, pentru a fi sprijin real pentru copii.

Cum a apărut ideea poveștii „Talismanul curajului”? A fost inspirată din experiențe personale sau din observații din viața școlară?
Brigitte Kolloch & Elisabeth Zöller: Da, într-adevăr povestea pornește atât din experiențe personale, cât și din observații directe asupra copiilor.

Laura trece printr-o formă subtilă, dar profund dureroasă de excludere. De ce ați ales să descrieți bullyingul într-un mod reținut, mai degrabă tăcut, și nu prin forme de agresivitate deschisă?
Brigitte Kolloch & Elisabeth Zöller: Forme de bullying agresiv, deschis, au fost și sunt deja prezentate pe larg. Și în această poveste există agresiune deschisă, dar ceea ce ne-a interesat mai mult este forma tăcută, subtilă – care, din păcate, este mult mai frecventă și, totodată, mult mai greu de recunoscut și de reprezentat.

Titlul sugerează că forța Laurei nu constă în control sau putere, ci într-un tip de curaj mai profund. Ce înseamnă, pentru voi, forța ei – și cum poate acest model să îi încurajeze pe copii?
Brigitte Kolloch & Elisabeth Zöller: Forța Laurei constă în curajul care crește treptat – și în decizia de a-l arăta, chiar și atunci când pare să fie complet singură. Are totuși sprijinul mamei și, ca simbol, piatra-talisman care o însoțește. Acest lucru diminuează sentimentul de singurătate și o ajută să meargă mai departe.

Comentarii