Ivan Andrusiak, autor: Toți – copii și adulți – avem nevoie să știm că nu suntem singuri pe lume, luptând de unii singuri

Ivan Andrusiak este unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de literatură pentru copii din Ucraina, poet, traducător și editor, cu o voce literară autentică și o capacitate rară de a construi personaje vii, pline de umor și vulnerabilitate. Cărțile sale sunt extrem de populare în rândul cititorilor tineri, dar și al educatorilor care le folosesc ca instrumente pentru dezvoltarea gândirii critice și emoționale. Volumul Incredibilele aventuri ale lui Andrei este o poveste plină de haz, sensibilitate și fantezie, inspirată din amintirile copilăriei autorului. Prin personajul Andrei, un băiat curios și visător care se trezește prins într-o serie de întâmplări amuzante și pline de învățăminte, Ivan Andrusiak reușește să spună o poveste despre prietenie, curaj, acceptare și nevoia profund umană de a fi „pe aceeași echipă” cu cineva. Scrisă într-un stil viu și apropiat de limbajul copiilor de astăzi, cartea îmbină realitatea cu fantezia într-un mod subtil și captivant.

Ce v-a inspirat să creați personajul Andrei? Este inspirat de cineva cunoscut sau poate de copilul care ați fost?

Ivan Andrusiak: Sunt convins de mult timp că viața reală e mult mai interesantă decât ficțiunea. De aceea încerc să nu inventez nimic – doar descriu lucrurile așa cum sunt. Cărțile mele se bazează, în general, pe întâmplări reale, iar personajele pe oameni sau animale din viața reală.

Așa s-a născut și Andrei. Povestea a început când aveam cam zece ani și locuiam împreună cu părinții, bunicii și sora mea mai mică, într-un sat din Carpați. De altfel, „comandasem” sora cu telefonul, din timp. În anii ’70, singurul telefon din zonă era la ferma unde lucra bunicul meu ca mecanic. Când aveam cinci ani, am intrat pe furiș acolo și am sunat barza, rugând-o să-mi aducă un frățior, ca să nu fiu singur și să am cu cine juca fotbal.

La noi, copiii nu veneau din varză – varza nu creștea bine la munte. Erau aduși de barză. Așa că eram convins că am vorbit cu o barză – dar de fapt vorbisem cu operatoarea telefonică. Ea l-a întâlnit mai târziu pe tatăl meu și i-a povestit conversația noastră. Așa că, într-un fel, a făcut ceea ce trebuia să facă barza.

Ca orice copil de la sat, aveam sarcina să adun ouăle proaspete din cotețul găinilor. Într-o zi, printre ele, am găsit un ou foarte mic – cât unul de pasăre. Bunica mi-a spus că era un ou „fermecat”, și că, potrivit credinței populare, în anumite condiții, dintr-un astfel de ou putea ieși un mic duh de buzunar care făcea totul în locul tău.

Spune-mi, ce copil n-ar fi vrut un astfel de ajutor, după o poveste ca asta? Evident că mi-am dorit și eu. Dar condițiile erau prea complicate, așa că am renunțat.

Au trecut douăzeci și cinci de ani. Bunicii nu mai erau, eu locuiam în Kiev cu copiii mei, și uitasem complet de acea întâmplare. Dar, într-o zi, când îmi vizitam părinții și adunam ouă din coteț – mi-am amintit, brusc, de oul fermecat!

Și m-am întrebat: „Dar dacă aș fi încercat să scot acel mic duh? Ce s-ar fi întâmplat?” Așa a apărut povestea lui Andrei. 

Povestea îmbină umorul, aventurile școlare și un strop de magie. Cum reușiți să păstrați echilibrul între distracție și profunzime?

Ivan Andrusiak: Am spus povestea așa cum s-a întâmplat în realitate – dar, cum se vede, în carte lucrurile sunt prezentate puțin altfel. Asta pentru că un autor de literatură pentru copii trebuie mereu să se gândească la cititor.

Dacă aș fi scris această poveste pentru adulți, aș fi descris realitatea anilor ’70 din Hutsulșcina – regiunea etnografică din Carpați din care provin – și urmele credințelor populare din viața de zi cu zi. Adulții ar fi fost interesați. Dar copiii de azi?

Pentru ca un copil să se bucure de o poveste, trebuie să se regăsească în personaj. Dar această conexiune s-ar pierde în explicații lungi despre de ce singurul telefon era la fermă și cum trebuia să vorbești mai întâi cu operatoarea.

Așa că am mutat povestea dintr-un sat „folcloric” din anii ’70 într-un oraș ucrainean modern, mai „universal” – și asta a ajutat la echilibru.