Pedagogia jocului si a activitatilor ludice

65,54 RON (TVA inclus)
Cod produs - SKU 5948495007683
Disponibil in stoc

Descriere

Lucrarea Pedagogia jocului și a activităților ludice se află la a doua ediție (prima ediție a fost publicată în anul 2018), revăzută și adăugită cu conținuturi care se circumscriu dezvoltărilor actuale din pedagogia jocului și se adresează unui public larg, format, pe de o parte, din cadrele didactice interesate de valorificarea deplină a jocului în procesul didactic, în activitățile didactice specifice curriculumului formal și nonformal, dar și studenților, masteranzilor și doctoranzilor din domeniul Științe ale Educației, iar pe de altă parte, cititorului interesat de paradigmele multidimensionale ale fenomenului ludic, fascinat de joc la vârsta copilăriei și provocat de acesta la vârsta maturității.

În paginile acestei lucrări ne dorim să prezentăm rezultatele unor cercetări realizate cu grade înalte de rigurozitate academică, identificate și selectate de noi din literatura de specialitate, care se circumscriu jocului din perspectivă pedagogică, dar și concluziile unor studii teoretice, studii observaționale, rapoarte de cercetare, analize și metaanalize, discuții colegiale profesionale și părți ale unor discursuri susținute de noi la diferite conferințe care au avut ca temă de dezbatere nevoia de reconsiderare a jocului din perspectivă didactică.

Caracteristici:

Pagini: 456

Mărimi: 16,5 x 23,5

Autor: Horațiu Catalano, Ion Albulescu

Copertă: Necartonată

Detalii

SKU
5948495007683
Autor
Horațiu Catalano, Ion Albulescu
Tip copertă
Necartonata
Mărimi
16,5 x 23,5
Pagini
456
Descriere comerciala
In paginile acestei lucrari ne dorim sa prezentam rezultatele unor cercetari realizate cu grade inalte de rigurozitate academica.

Ce spun clientii

Detii sau ai utilizat produsul?
Posteaza review